Top 6 cărți despre Istoria Holocaustului

Top 6 cărți despre Istoria Holocaustului

Privim spre trecut prin intermediul cărților care documentează unele dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei recente. Atrocitățile petrecute în timpul regimului nazist în al Doilea Război Mondial și mărturiile celor care au supraviețuit sunt înscrise în paginile unor documente de care nimeni nu are voie vreodată să uite. Cei care uită istoria sunt condamnați să o repete. Suferința imensă provocată de Holocaust nu trebuie să se repete. Multe dintre cărțile despre Holocaust sunt scrise fie de istorici, de specialiști care și-au dedicat viața documentării acelei perioade cumplite, fie de către supraviețuitorii Holocaustului și ai urmașilor acestora.

 

Cărțile despre Holocaust sunt esențiale și păstrează, dincolo de documentele oficiale, o istorie care învață generațiile noi despre ororile și greșelile cumplite ale generațiilor trecute, greșeli care nu trebuie să se mai repete. Mai apoi, din astfel de cărți ne luăm forța și puterea de a deveni cetățeni onorabili ai societății din care facem parte, de a nu fi simpli spectatori atunci când vedem o nedreptate, de a nu permite extremismului, în oricare dintre formele sale, să ia amploare. Educația se face, fără îndoială, și prin astfel de cărți care ne transformă în profunzime. 

 

Regăsiți mai jos un top 6 cărți despre Holocaust, acestea fiind titluri publicate de Editura Meteor Publishing, un lider incontestabil în segmentul istoriei și nu numai. 


Ceilalți Schindleri de Agnes Grunwald-Spier

Cartea scrisă de Agnes Grunwald-Spier îi aduce în prezent pe cei care au avut curajul ca în 1944 să îi salveze pe evrei din ghearele atroce ale regimului nazist. Un copil evreu e salvat în acel an de către alți oameni, iar acel copil crește și scrie cartea de față, fiind chiar Agnes. Povestește, într-o carte de neratat, despre cei care nu au ținut cont de înspăimântătoarele vremuri și care și-au riscat viețile pentru a-i salva pe cei care, cu doar câteva zile înainte, le fuseseră prieteni, rude, familie. Agnes Grunwald-Spier și-a dedicat viața comemorării victimelor Holocaustului. A fondat și administrează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (Holocaust Memorial Day Trust). De 15 ani de zile face parte din Consiliul Deputaților Britanici Evrei. Cartea de față este cea de-a treia pe care o scrie și își propune prin aceasta să dea curaj cititorilor contemporani de a se opune nedreptăților, de a-i proteja pe cei lipsiți de apărare și de nu uita că libertatea unui individ se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.




Medicii naziști. Exterminarea medicală și psihologia genocidului de Robert Jay Lifton

 

Această lucrare este considerată, în domeniu, una monumentală, având un subiect care vizează etica medicală  fiind scrisă de celebrul profesor de psihiatrie și psihologie Robert Jay Lifton. Regimul nazist și Holocaustul sunt văzute prin lentila justă a celui care a ales să interpreteze aceste atrocități prin perspectiva psihologică, reușind astfel să aducă dovezi clare care să demaște, în prezent, orice inițiative similare încă de la primele semne. Naziștii se fac vinovați de ororile care ne cutremură încă și azi, dar lucrarea semnată de specialistul american arată maniera în care, din punct de vedere psihologic, au fost posibile, precum și rolul pe care l-a avut influența celor din jur în acțiunile conduse de cei care se fac responsabili de genocid. Astfel, cartea își construiește cu brio o misiune necesară chiar și azi, aceea de a arăta înspre felul în care o societatea poate deraia, se poate prăbuși de pe soclul unor valori morale și poate aluneca în doar câteva luni spre crime de război, spre Holocaust. Această lectură este esențială și uluitoare, un demers unic în ceea ce privește această abordare.

 


 

Torționarele lui Hitler. Femei germane pe câmpurile naziste ale morții de Wendy Lower
 

Ce rol au jucat femeile germane în timpul regimului nazist? Care a fost implicarea lor în Holocaust și cum s-a ajuns aici? Autoarea Wendy Lower, în urma cercetărilor sale și a documentării profunde, consideră că aceste „torționare” se împart în trei categorii: cele care au fost martore, au stat deoparte și nu au făcut nimic pentru a opri atrocitățile, cele care au fost complice și sunt la fel de vinovate de crimă și cele care au ucis cu sânge rece. 

 

Se constată, în urma cercetărilor extinse timp de 20 de ani în bazele de date care conțin arhivele cu privire la Holocaust și inclusiv în urma interviurilor luate unor martori germani, că circa 500.000 de femei tinere au fost pe front, dar și în lagărele de exterminare, îndeplinind ordinele lui Hitler și făcându-se vinovate de genocid.

 

Dacă se dorea mușamalizarea trecutului, astfel de cărți vin să spulbere orice încercare de a face trecutul recent uitat, salvând și onorând memoria victimelor, protejând adevărul în fața celor care și-ar dori ca vinovații să fie uitați. 


 

 

Geamantanul Hanei de Karen Levine



Ficțiunea istorică are darul de a ajunge la cititori în exemplare nenumărate, așa cum e cazul acestui bestseller scris de Karen Levine. Mesajul principal al cărții e același: avem datoria de a nu uita trecutul pentru a nu mai permite unor umbre întunecate să îl repete.

 

În Geamantanul Hanei descoperim, urmând firul unei povești adevărate, cum un geamantan e livrat, în martie 2000, la un centru educațional despre Holocaust, pentru copiii din Tokio. Pe geamantan era scris mare: Hana Brady, 16 mai 1931 și Waisenkind  care înseamnă „orfan” în limba germană. Copiii devin imediat curioși și vor să afle care e povestea Hanei Brady, iar Fumiko Ishioka, custodele acestui centru, va face cercetări descoperind ce se ascunde în geamantanul misterios și în trecutul neașteptat de tulburător. Ar mai fi de precizat că, de la publicarea primei ediții în 2022 și până în prezent, cartea a câștigat numeroase premii și a fost tradusă în zeci de limbi. Autoarea Karen Levine a pus în această carte și experiența sa de documentaristă, iar rezultatele și aprecierile nu au întârziat să apară.

 




 

Am supraviețuit. Amintirile unei foste deținute de la Auschwitz (1945) de Yvonne Redgis-Klug

Yvonne Redgis-Klug își povestește experiența cumplită a trecerii prin cea mai întunecată pată a istoriei recente, supraviețuitoare a Holocaustului și una dintre persoanele din convoiul dus la Birkenau la 30 iunie 1944.

„Dacă mă apuc să povestesc în ce iad am trăit nu demult, o fac nu pentru că eu socotesc cazul meu mai deosebit sau mai interesant decât altele.

Dimpotrivă, tocmai pentru că suntem sute de mii care au îndurat aceeași soartă și foarte puțini cei care au scăpat, lumea civilizată trebuie să cunoască martiriul care a fost viața noastră în lagărele germane, pentru a face totul ca acesta să nu se repete” (Katowice, martie 1945), povestește Yvonne Redgis-Klug.
 

Doar dintr-o întâmplare nu a fost trimisă la camera de gazare și a reușit să rămână în viață până când Armata Roșie a ajuns la Auschwitz și a eliberat supraviețuitorii. Repatriată în Franța, pleacă în 1945 în California și moare în 1972, fără ca memoriile sale să vadă lumina zilei în timpul vieții sale. Textul va fi publicat mai târziu, astfel că astăzi îl putem citi, îi putem onora prin lectură amintirea. 

 


 

Dispariția lui Josef Mengele de Olivier Guez

Cartea lui Olivier Guez a fost distinsă, în 2017, cu premiul Renaudot și merge pe urmele felului în care, vreme de treizeci de ani, crudul doctor nazist Josef  Mengele a reușit să scape de autorități și de vânătoarea de naziști, schimbând o țară după alta, fugind când în Brazilia, când în Argentina sau Paraguay. 

 

Această fugă continuă a fost posibilă atât de mult timp printr-un complot al unor alți naziști, prin resursele materiale pe care acesta le avea încă la dispoziție, prin tot felul de personaje pe care Olivier Guez le identifică în cartea sa și le aduce în văzul lumii pentru a arăta cât de departe se întindea cruzimea celor care continuau să-l protejeze pe cel care ar fi trebuit să plătească pentru crime abominabile. Cartea jurnalistului Olivier Guez e considerată una dintre cele mai însemnate pe tema Holocaustului și este citită în lumea întreagă.

 



 

Cărțile despre Holocaust vor reprezenta întotdeauna o privire esențială și obligatorie înspre trecutul cumplit al secolului recent încheiat. Avem nevoie de toate aceste titluri și de multe altele pentru a nu uita că întotdeauna empatia trebuie reînvățată, susținută, predată mai departe ca lecție valoroasă viitoarelor generații, alături de toleranță, libertate și respectul pentru celălalt.

Totodată, avem șansa de a fi noi înșine martorii rezistenței uluitoare a celor care au supraviețuit, a celor care au scris totul pentru a ne proteja pe noi și pe copiii noștri de ceea ce s-ar putea repeta dacă nu suntem vigilenți, dacă nu învățăm din trecut. Avem datoria morală de a citi astfel de cărți și de a înțelege că istoria, în prezent, se scrie de fiecare dintre noi prin acțiunile corecte pe care alegem să le facem fără a nega nicio clipă greșelile cumplite ale trecutului.

 

 

Holocaust - Am supravietuit
-30%

Am supravietuit

49,00 Lei 34,30 Lei
Holocaust - Geamantanul Hanei
-15%

Geamantanul Hanei

35,00 Lei 29,75 Lei
Al Doilea Razboi Mondial - Tortionarele lui Hitler
-15%

Tortionarele lui Hitler

35,00 Lei 29,75 Lei
Holocaust - Ceilalti Schindleri
-55%

Ceilalti Schindleri

35,00 Lei 15,75 Lei
Istorie contemporana universala - Disparitia lui Josef Mengele
-15%

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!