Autoarea de cărți pentru copii, Rodica Chiriacescu, își continuă seria de succes a povestirilor cu tâlc, venind, de data aceasta, cu o nouă carte în care titlul fiecărei povești începe cu o literă din alfabet. În plus, ilustrațiile semnate de Victoria Rață vor fi un deliciu vizual pentru micii cititori.
„Albinuța”, „Brotăcelul”, „Curcubeul”, „Dino”, „Elefantul”, „Foca”, „Gânsacul” și așa mai departe sunt denumite povestirile care alcătuiesc cel mai frumos alfabet din lume pentru copiii curioși și dornici de lectură. Fiecare poveste aduce cu sine o povață sau o morală prețioasă pe care cei mici o pot lua mai departe în viața de zi cu zi: fie că trebuie să se descurce singuri cu un coleg supărăcios la grădiniță, fie că vor să-și adune curajul pentru a-și face noi prieteni, toate aceste povești cu tâlc sunt perfecte pentru a culege doar exemple demne de urmat de către cei mici.
Astfel, ne întâlnim, rând pe rând, cu albinuța cea curajoasă care salvează stupii de ursul cel pofticios și lacom atunci când îl înțeapă în nas, cu micul Dino, curios și bucuros să descopere că școala îi oferă posibilitatea de a învăța lucruri noi și interesante, cu iepurele cel fricos, cu privighetoarea cu trilul ei cel miraculos și salvator, cu țapul cel mândru, dar înțelept și până și cu Yeti sau Omul Zăpezilor. Acestea sunt doar câteva dintre năstrușnicele personaje pe care copiii vor avea bucuria de a le descoperi în cartea de față.
Îndemnurile pe care le țese cu multă dibăcie Rodica Chiriacescu în firul poveștii au în centrul lor prietenia, grija și iubirea față de natură și animale, sinceritatea, curajul, modestia și multe alte valori pe care trebuie să le insuflăm copiilor de la o vârstă fragedă. Un astfel de exemplu concret este cel din povestirea „Curcubeul”, atunci când o alianță fermecătoare se naște între soare și ploaie, iar în urma acestei colaborări născute din dorința de a face bine se naște un simbol al speranței veșnice: „Văzând prăpădul pe care cearta lor îl provocase, soarele și ploaia își dădură seama că numai împreună pot fi de folos, așa că se împăcară și se hotărâră ca, de fiecare dată, după o ploaie puternică, primele raze ale soarelui, străbătând ultimele picături de ploaie, să descrie pe cer un minunat semicerc, cu multe culori, fiecare dintre ele simbolizând un anumit lucru încât toate împreună să-i asigure pe oameni că nicio nenorocire nu se va mai abate asupra lor și viața va putea să-și urmeze cursul în liniște și pace”. Metafora creată odată cu această poveste este una care îi va încânta și pe părinții care le vor citi celor mici aceste rânduri.
Una dintre poveștile care educă empatia și grija față de animale este cea despre Nunun, puiul de focă și cei doi frați orfani: „Dar ceea ce-i apropia în mod deosebit era faptul că amândoi iubeau foarte mult animalele, ajungând să le înțeleagă limbajul. Ba chiar se împrieteniseră cu ele. Vulpea îi învăța câteva șiretlicuri ca să prindă cât mai mult pește; iepurele, cum să citească mai bine urmele pe zăpadă; Lurik, pasărea cu pelerină, le aducea vești de pe meleaguri îndepărtate; bufnița le dădea mereu sfaturi înțelepte, iar renul Rupric, prietenul lor cel mai bun, le trăgea sania și avea grijă de ei atunci când furtunile de zăpadă le îngreunau drumul spre casă”. Vedem aici o lume în care este posibilă comunicarea dintre oameni și animale atunci când unicul limbaj este iubirea onestă. Grija celor doi frați va face ca puiul de focă să fie salvat, iar ei să se bucure de o familie compusă din viețuitoare diverse care îi iubesc la fel de tare.
Ne întâlnim, desigur, și cu iepurele cel năstrușnic și pus pe șotii, gata să păcălească toate animalele din pădure. Numai că trei dintre ele decid să îi joace chiar lui o festă, astfel că merg până la vizuina acestuia fără să știe că vor fi martorii unui eveniment care îi va răzbuna și amuza în egală măsură: „Noaptea, senină, era luminată de razele lunii. Când iepurele ieși din vizuină, umbra lui se profilă ca o pată neagră, uriașă, înfricoșătoare, iar iepurele, înspăimântat, crezând că o fiară necunoscută se repede asupra lui, începu să alerge cât îl țineau picioarele cu inima gata-gata să-i spargă pieptul! Nici măcar nu-și văzuse dușmanii în fața vizuinii!
După cum se știe, cine râde la urmă râde mai bine!”. Este cu atât mai cuceritor faptul că fiecare poveste este diferită, iar peripețiile personajelor ne poartă prin nenumărate locuri, descoperind aventuri și întâmplări captivante de la o pagină la alta.
La fel de captivantă este și povestea sticletelui curajos care se hotărăște să zboare până la Soare pentru a lua o rază după ce acesta din urmă se supărase pe viețuitoare și nu mai voia să le încălzească: „Atunci, întristat să vadă că nimeni nu își asumă riscul să aducă o rază de la Soare, sticletele, o modestă și umilă păsărică, se hotărî să se ducă el.
Ridicându-se în zbor până la Soare, reuși să prindă în cioc o rază, dar, cu penele pârjolite de căldura acestuia, se rostogoli golaș și aproape fără suflare la pământ.
Atunci, toate păsările, dându-și seama că prin vitejia lui micul sticlete le salvase viața și, înduioșate de suferința lui, îi dăruiră fiecare câte o pană.
De aceea, până astăzi, sticletele are penele atât de diferit colorate”. Asistăm din nou la un exemplu de compasiune și întrajutorare, așa cum se întâmplă adeseori în lumea celor care nu cuvântă.
Rodica Chiriacescu îi invită pe cei mari și pe cei mici deopotrivă să ia aminte, să învețe din lecțiile care se află la doar un pas de noi, cu condiția să ne deschidem ochii și inimile pentru a învăța să privim natura și viețuitoarele cu iubire și compasiune. Iar Alfabetul povestirilor cu tâlc este cel mai bun prim pas pe care îl putem face în această direcție.
