Alice DeVille este, fără îndoială, astrologul preferat al vedetelor de la Hollywood, dar și al oamenilor din lumea întreagă. Almanahul zodiilor pe care îl compune an de an a devenit deja un îndrumar plin de exemple concrete, sfaturi și recomandări esențiale pentru fiecare zodie în parte astfel încât să aveți parte de un an fericit și cu obiective împlinite.
În cartea Horoscop 2024. Ghidul tău astral complet publicată la Ed. Meteor Press, regăsim capitole bine structurate în care putem naviga cu ușurință pentru a afla informațiile care ne interesează, fie că e vorba de zodia noastră sau de zodiile celor dragi. Astfel, avem capitole pentru trăsăturile de personalitate ale zodiilor, capitole care vorbesc de anul 2024 la modul general pentru fiecare zodie în parte și o a treia secțiune care cuprinde previziunile lunare, precum și zilele favorabile și nefavorabile. Mai apoi, la finalul fiecărui capitol tabel de activități cu informații prețioase despre cele mai bune momente pentru desfășurarea anumitor activități. Veți avea parte de informații esențiale pentru fiecare lună din 2024 în funcție de zodie, cu împărțire pe zone precum relații, succes și bani, capcane și eventuale probleme.
Să ne bucurăm însă acum de o mostră din măiestria și bucuria cu care autoarea binecunoscută scrie despre influența unei planete majore:
„Să facem acum cunoștință cu factorul neprevăzut al Universului, Imprevizibilul însuși. Uranus pretinde că are în subordine trăsnetele, în sens propriu sau simbolic. Câștigurile de la loterie, dragostea la prima vedere, accidentele și tot ceea ce pare coincidență și se întâmplă în mod ciudat la momentul oportun exemplifică rezultate ale intervenției acestei planete. Este o energie rebelă și încăpățânată care, indiferent de locul ocupat în harta natală, vă va îndemna să vă comportați sfidător, îndărătnic, refuzând să respectați regulile, pe care Uranus le consideră doar simple sugestii sâcâitoare la care aderă prea mulți oameni. Uranus vă inspiră să fiți dumneavoastră înșivă – exact așa cum sunteți, fără niciun fel de explicații și scuze. Vă motivează să vă dezvoltați calități ca independența, ingeniozitatea și individualitatea”.
Veți observa, de-a lungul acestor capitole, că o să vă facă o deosebită plăcere să citiți și despre alte zodii, nu doar despre semnul sub care v-ați născut dumneavoastră. Fascinația constă tocmai în abilitatea autoarei Alice DeVille de a povesti, de a îndruma, de a oferi sfaturi concrete în ce privește unele probleme spinoase care s-ar putea ivi, în a ne lămuri cu privire la cel mai bun moment pentru a face o schimbare importantă în viață, pentru a ne căuta sufletul-pereche, un nou loc de muncă sau pentru a iniția un proiect important.
Totodată, iată cum arată unele informații care i-ar putea atrage cel mai mult pe împătimiții astrelor: „Luați aminte la alinierea planetelor, pentru că 2024 începe într-o notă exuberantă. În prima zi a noului an, Mercur, mesagerul zeilor, își reia mersul direct în Săgetător, pregătind terenul pentru perioadele sale retrograde din acest an, care vor avea loc în semnele de foc. Pe 1 aprilie, Mercur intră în mișcare retrogradă în inovatorul Berbec până pe 25 aprilie, perioadă în care ar fi bie să vă amânați planurile de a iniția proiecte noi, captivante. Deși perioada retrogradă a lui Mercur din august debutează când planeta se află în primul interval din Fecioară, Mercur își petrece cea mai mare parte a acestui timp în efervescentul Leu. Ultima perioadă retrogradă a lui Mercur începe pe 25 noiembrie în Săgetător, apoi planeta își reia mersul direct pe 15 decembrie”. La polul opus, aceeași Alice DeVille știe să fie cât se poate de cu picioarele pe pământ și să ne însoțească pașii înspre luarea celor mai bune decizii pentru noi și pentru cei dragi deopotrivă. Astfel, capitolele dedicate zodiilor sunt adevărate ghiduri de care ne putem folosi la tot pasul, lună de lună, de-a lungul întregului an 2024.
Din capitolele dedicate zodiilor, vă prezentăm un fragment dedicat informațiilor generale valabile pentru nativii din Taur în următorul an:
„Jupiter, planeta bunăvoinței și a expansiunii, ocupă la începutul anului 2024 zodia dumneavoastră și casa solară I până pe 25 mai, oferindu-vă șansa de a vă bucura de prosperitate și a vă achita datoriile. Dacă din acest ciclu face parte și o nouă slujbă, cel mai probabil veți găsi una care vă recompensează cu un salariu mai substanțial și beneficii atractive ce vă satisfac nevoia de siguranță și vă stimulează competivitatea. Această ocazie nu va întârzia prea mult, întrucât Jupiter se va muta în Gemeni pe 25 mai și vă va împinge să urmați un curs care se concentrează pe creșterea venitului și pe modalitatea de a-l gestiona productiv până la vârsta pensionării și nu numai”.
Remarcați deja, de la bun început, tendința de a ne oferi sfaturi utile și informații valoroase care să ne fie de ajutor inclusiv în modul în care ne planificăm întregul an. Ghidul astral compus de Alice DeVille e un îndrumar exemplar inclusiv pentru antreprenori și profesioniștii din orice industrie. În egală măsură, se dovedește un instrument eficient și în ceea ce privește aspectele personale ale vieții de zi cu zi.
În același ton, iată cum va arăta luna ianuarie pentru Rac la capitolul relații:
„Vizitele fraților și ale vecinilor vă monopolizează timpul la începutul lunii. Copiii sunt în centrul atenției pe 6 ianuarie, când un cadou de sărbători include cina în oraș, urmată de un eveniment special care le oferă o experiență memorabilă. Ați planificat o seară deosebită împreună cu partenerul/partenera dumneavoastră în jurul zilei de 10 ianuarie, pentru a reaprinde flacăra iubirii. Căldura sufletească și gesturile de tandrețe încălzesc relațiile”.
Dacă vă doriți să aflați cum va arăta fiecare lună pentru zodia dumneavoastră, fie că vorbim de relații, succes și bani sau capcane și eventuale probleme, atunci cartea Horoscop 2024 e cea mai bună alegere.
Alice DeVille devine, odată cu acest nou ghid, un prieten de nădejde pe care e bine să îl avem alături de-a lungul călătoriei pe care o facem începând cu anul 2024. Să ne bucurăm împreună de sfaturile și informațiile pe care le regăsim în Horoscop 2024. Ghidul tău astral complet și să avem încredere în viitorul strălucit care se așterne în fața noastră!