Cele mai palpitante cărți despre Holocaust

Cele mai palpitante cărți despre Holocaust
Prima jumătate a secolului al XX-lea a însemnat o perioadă decisivă în ceea ce privește dezvoltarea Europei și nu numai, atât din punct de vedere politic, cât și social, economic sau teritorial. Vorbim despre o perioadă în care regimurile totalitare, războaiele, crizele economice și crimele împotriva umanității acaparează scena politică. 
Una dintre cele mai reprezentative figuri ale acestei epoci este Adolf Hitler, cel care a inițiat în Germania regimul național-socialist, sau nazist pe înțelesul tutror, și care timp de câțiva ani a încercat să-și „curețe” țara de rasele impure, ajungând la un numar de peste 6 milioane de evrei uciși.

Viziunea lui era de un naționalism pur, dar dus la extrem. Hitler credea în supremația rasei ariene, iar alte popoare erau considerate fie rase inferioare, fie rase impure. În acest sens, el a organizat acest program de exterminare, în cadrul căruia au murit atât milioane de evrei, cat și rromi sau persoane cu religii și orientări sexuale diverse.
Holocaustul marchează cel mai mare genocid, eveniment tragic și relativ controversat în continuare, ce a ramas impregnat în istorie atât din cauza numărului colosal de victime, cât și celebrelor metode de ucidere, precum cunoscutele lagăre de concentrare, sesiunile de gazare sau calatoriile cu vagoanele de animale. 


Cele mai reușite reprezentări literare ale Holocaustului

 

Evadare de la Auchwitz, de Andrei PogojevEvadare de la Auchwitz, de Andrei Pogojev

Și cum spuneam, în lăgarele naziștilor nu și-au găsit sfârșitul doar evreii. Andrei Pogojev, supraviețuitor al chinurilor de acolo povestește despre a lui Evadare de la Auchwitz. Cartea relatează lupta pe care a dus-o Andrei, soldat al Armatei Roșii care în 1941, alături de încă 20 000 de soldați ruși, au fost capturați de nemți. 

Cartea reprezintă un echilibru între niște momente marcante în istoria contemporană și o perspectivă subiectivă asupra întâmplărilor crude prin care au trecut victimele lagărului de la Auchwitz, de la foame si condiții precare de trai, la chinurile fizice la care erau supuși. Ceea ce reprezintă punctul culminant este chiar momentul evadării, cand 70 de curajoși reușesc să fugă din ghearele nemților. 

Vezi cartea aici.

 

Am supraviețuit lagărului morții, de Eva Mozes Kor si Lisa Rojany BuccieriAm supraviețuit lagărului morții, de Eva Mozes Kor si Lisa Rojany Buccieri

O carte la fel de plină de suspans și emoție, poate chiar mai multă emoție decât în prima, este și Am supraviețuit lagărului morții, scrisă de supraviețuiroarea Eva Mozes Kos și de Lisa Rojnay Buccieri, o scriitoare americană. Ele prezintă cititorilor o Românie aflată în plin război și destinele curmate ale milioanelor de evrei care au pierit atunci. 

Ele îl aduc în prim-plan și pe doctorul Mengele, sau Îngerul Morții, una dintre „vedetele” masacrelor realizate de germani. El este recunoscut pentru experimentele curnte pe care le-a realizat pe deportați si obsesia lui pentru gemeni, pe care a simțit-o pe pielea ei și Eva. Ea si sora ei geamană, Miriam, au trecut prin cele mai inumane chinuri, care pentru cea din urmă s-au transformat într-o formă foarte gravă de cancer ce i-a adus și sfârșitul, aproape cincizeci de ani după eliberare. 
Vezi cartea aici.
 

Reîntoarcerea în Reich. Misiunea secretă a unui refugiat evreu împotriva Germaniei naziste, de Eric LichtblauReîntoarcerea în Reich. Misiunea secretă a unui refugiat evreu împotriva Germaniei naziste, de Eric Lichtblau

Iar pentru că deja am tot pomenit de suspans, cartea despre care vorbim acum este un roman de spionaj în adevaratul sens al cuvântului.  Eric Lichtblau ne împărtășeste povestea lui Fred Meyer, un evreu german, care se întoarce în misiune pe teritoriul Germaniei naziste, unde va trece printr-o serie de încercări remarcabile.

Avem în fața ochiilor o poveste care transmite curaj, tărie de caracter și  dorința de a-ți atinge scopul, indiferent de obstacolele pe care le ai de depășit. 
Eric Lichtablu este un jurnalist premiat care nu a scris numai un roman, ci un întreg reportaj istoric despre una dintre cele mai speciale misiuni de spionaj din istoria celui de-Al Doilea Razboi Mondial. 
Vezi cartea aici.
 

Medicii naziști. Exterminarea medicală și psihologia genocidului de Robert Jay LiftonMedicii naziști. Exterminarea medicală și psihologia genocidului de Robert Jay Lifton

Ultima, dar nu cea din urma, este o ilustrare a unei părți importante din întreg procesul de exterminare, anume medicii naziști. Robert Jay Lifton, profesor în psihologie și psihiatrie, a redactat această operă cu intenția de a prezenta cititorilor câteva dintre lucrurile care se întâmplau în interiorul experimentelor inumane împotriva evreilor. 

Medicii naziști. Exterminarea medicală și psiholgia genocidului este o carte care vorbește despre lipsa conștiinței, iluzia unui patriotism eșuat și urmările tragice ale acestor acțiuni. În plus, Robert Jay Lifton încearcă să te trezească și să te plimbe prin toate punctele relevante pentru crimele care s-au întâmplat atunci, oferind o perspectivă complexă, diferită și foarte bază. 

Vezi cartea aici.


Holocaustul este, din păcate, un eveniment real, iar aceste patru romane sunt doar câteva dintre miile de cărți scrise în acest sens. Și totuși, operele menționate mai sus sunt unice grație felului în care au fost scrise, dar și autorilor, având de ales între un fost prizonier rus capturat de nemți, o fostă supraviețuitoare a lui Mengele, un spion evreu ce lupta împotriva Germaniei naziste sau un specialist în psihologie și psihiatrie gata să ne explice ce se afla în spatele faptelor săvârșite de naziști. 

Trebuie să rămânem mereu informați, chiar și când vine vorba de trecut. 
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!