Zaharul in boxa acuzatilor de Gary Taubes
... pe masura ce zaharul s-a raspandit spre nord si est, a facut-o in primul rand ca medicament - la fel precum ceaiul, cafeaua, tutunul si ciocolata cateva secole mai tarziu -, ca element decorativ, mirodenie si conservam. (Plapandul fiu al lui Edward I, care suferea vesnic de raceala, era tratat, printre altele, cu zahar si batoane de zahar - "in zadar, deoarece a murit de tanar".)
In secolul al XIII-lea, Toma de Aquino a afirmat ca zaharul nu trebuie interzis in timpul postului, deoarece nu era "consumat cu gandul la hrana, ci mai degraba pentru usurarea digestiei; in consecinta, el nu incalca postul mai mult decat orice alt medicament".
In urmatorii 500 de ani, zaharul avea sa fie inghitit ca medicament tot atat de mult ca in cazul celorlalte intrebuintari. "Era bun pentru aproape orice parte a corpului, pentru cei foarte tineri, pentru cei foarte batrani, pentru cei bolnavi si pentru cei sanatosi", scria istoricul britanic James Walvin. "Vindeca si prevenea bolile; ii revigora pe cei obositi, le dadea putere celor slabiti."
Cand pretul zaharului a inceput incet sa scada, utilizarea lui ca indulcitor si ca aliment a luat avant. De la produs de drogherie, "unde il tineau exclusiv pentru invalizi", a ajuns sa fie devorat "din lacomie".
In secolul al XIV-lea, zaharul aparea in retetele de gatit, iar in secolul al XV-lea devenise un ingredient indispensabil in bucatariile celor suficient de bogati pentru a si-l permite. "Niciun aliment nu refuza, ca sa spunem asa, zaharul" - asa il descria pe atunci un gastronom italian, o opinie care este sustinuta de existenta catorva retete din bucataria medievala englezeasca pentru stridii presarate cu zahar. "Zaharul nu strica niciun preparat", era o versiune germana de la mijlocul secolului al XVI-lea a aceleiasi idei...
............
... munca in sine este cumplit de grea, dupa cum a descris-o Charles C. Mann - "lovind cu macetele in trestia dura, acoperita cu funingine, sub soarele tropical [improscand lucratorii agricoli] din cap pana-n picioare cu un amestec lipicios de praf, cenusa si suc de trestie" -, nemaivorbind de munca la moara si in rafinariile ca un infern sau "fabricile de zahar" cum se numeau pe atunci.
Era greu sa gasesti o populatie suficient de saraca si suficient de disperata ca s-o faca de bunavoie.
Solutia a fost munca sclavilor, care nu aveau de ales. Daca nu altceva, relatia intima intre sclavie si zahar a demonstrat ce atrocitati erau stramosii nostri dispusi sa tolereze si sa comita de dragul pasiunii lor pentru dulciuri si al banilor pe care aveau sa-i obtina pentru satisfacerea ei...
CUPRINS:
Introducere • De ce diabet?... 13
Capitolul 1 • Drog sau aliment?... 39
Capitolul 2 • Primii zece mii de ani... 54
Capitolul 3 • Mariajul dintre tutun si zahar... 72
Capitolul 4 • "Raul cel mai mare"... 80
Capitolul 5 • Inceputurile (gresite) ale stiintei... 92
Capitolul 6 • Un cadou bine-venit... 115
Capitolul 7 • Marele Zahar... 132
Capitolul 8 • In apararea zaharului... 153
Capitolul 9 • Ce nu stiau... 194
Capitolul 10 • Problema daca/atunci: I... 219
Capitolul 11 • Problema daca/atunci: II... 233
Epilog • Cat de putin este totusi prea mult?... 280
Multumiri... 290
Note... 294
Bibliografie... 317
Index... 361