Linda Hill este profesoara de administrare a afacerilor la Harvard Business School. Este coordonatoarea cursului de comportament organizational, sefa catedrei de initiativa in conducerea afacerilor si coordonatoarea seminarului dedicat tinerilor conducatori de organizatii. A fost coordonatoarea cursului de conducere si comportament organizational, obligatoriu pentru participantii la programele de MBA. Este autoarea lucrarilor intitulate Becoming A Manager: Mastery of a New Identity si Power and Influence Customized Course Module.
Este, de asemenea, autoarea a doua module de curs pentru invatamantul electronic: Managing Your Career si Managing Teams, precum si a programelor multimedia de perfectionare manageriala, intitulate High Performance Management, Coaching si Managing for Performance, distinse cu premii.
Linda A. Hill ofera consultanta in domeniile managementului schimbarii, managementului relatiilor interfunctionale, globalizarii, managementului carierei si formarii calitatilor de conducator. Dintre organizatiile cu care a colaborat, amintim: Cabot Corporation, General Electric, IBM, Novo Nordisk, Molex International, PricewaterhouseCoopers, Banca Nationala a Kuwaitului si Morgan Stanley Dean Witter.
In prezent, autoarea este membra a consiliului director al State Street Corporation si al Cooper Industries, al consiliilor de administratie ale Fundatiei "Rockefeller", Colegiului "Bryn Mawr" si Muzeului Copiilor din Boston, precum si al consiliului de supraveghere al Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston. Este de asemenea membra a consiliului consultativ al American Repertory Theatre, Independent Means si Getty Leadership Institute for Museum Management.
Dr. Hill a participat la un program postdoctoral de cercetare la Harvard Business School si a obtinut titlul de doctor in stiintele comportamentului la Universitatea Chicago. Si-a dat masteratul in psihologia educatiei la aceeasi universitate, concentrandu-se asupra masurarii si evaluarii. A obtinut diploma summa cum laude in psihologie, la Colegiul "Bryn Mawr", Boston.







